Biblioterapia: când o poveste devine instrument

Scris de Psih. Thea Gavril

Am pregătit o fișă practică despre biblioterapie, despre felul în care poveștile pot sprijini exprimarea emoțională, reflecția și apropierea dintre copil și adult. Fișa se adresează părinților și propune utilizarea poveștii ca instrument de dezvoltare și conectare, nu ca metodă de diagnostic.

Poveștile au însoțit dintotdeauna copilăria. Dincolo de plăcerea lecturii, ele pot crea un spațiu în care copilul se apropie de emoții și experiențe pe care îi este dificil să le exprime direct.

Prin intermediul personajelor, copilul poate recunoaște frica, furia, tristețea, gelozia, dorul sau nevoia de siguranță. Poate observa ce se întâmplă cu celălalt, poate încerca să înțeleagă ce simte și poate imagina alte moduri de a răspunde unei situații dificile. Povestea creează astfel o distanță psihologică protectoare, suficientă pentru ca anumite experiențe să poată fi explorate fără expunere directă.

Acesta este unul dintre mecanismele importante ale biblioterapiei. Copilul se poate identifica cu un personaj și poate găsi în poveste cuvinte pentru propriile trăiri. Uneori recunoașterea apare imediat. Alteori, povestea rămâne cu el și capătă sens mai târziu.

Rolul adultului este important în acest proces. Lectura poate deveni un spațiu de întâlnire atunci când există timp, disponibilitate și curiozitate autentică față de ceea ce observă și simte copilul. Întrebările deschise pot încuraja reflecția, iar tăcerea poate fi lăsată să existe fără presiunea unei concluzii.

Biblioterapia nu presupune găsirea unei morale și nici transmiterea unui mesaj prestabilit prin intermediul poveștii. Valoarea ei se află mai ales în posibilitatea copilului de a construi propriile sensuri și de a aduce în relația cu adultul atât cât este pregătit să exprime.

O poveste nu înlocuiește evaluarea sau intervenția psihologică atunci când dificultățile copilului sunt persistente ori îi afectează funcționarea. Poate însă deschide un spațiu valoros de reflecție, exprimare și conectare.

Uneori, o poveste devine importantă nu prin ceea ce îi explică unui copil, ci prin ceea ce îi permite să descopere și să exprime în propriul ritm.

Referințe

• Crothers, S. McC. (1916). A literary clinic. The Atlantic Monthly, 118(3), 291–301.
• Marrs, R. W. (1995). A meta-analysis of bibliotherapy studies. American Journal of Community Psychology, 23(6), 843–870. https://doi.org/10.1007/BF02507018
• Montgomery, P., & Maunders, K. (2015). The effectiveness of creative bibliotherapy for internalizing, externalizing, and prosocial behaviors in children: A systematic review. Children and Youth Services Review, 55, 37–47. https://doi.org/10.1016/j.childyouth.2015.05.010
• Rubin, R. J. (1978). Using bibliotherapy: A guide to theory and practice. Oryx Press.
• Shechtman, Z. (2009). Treating Child and Adolescent Aggression Through Bibliotherapy. Springer.
• Shrodes, C. (1949). Bibliotherapy: A theoretical and clinical-experimental study (teză de doctorat nepublicată). University of California, Berkeley.